Andrei: „În prima lună de program, am slăbit 7 kilograme”

De mic am fost supraponderal, mama crede că din cauza unor vitamine pe care mi le-a dat în primii ani de viață. Se pare că, pe atunci, erau la modă suplimentele alimentare și toți medicii pediatri prescriau vitamine, fără un motiv anume, doar „ca să fie copilul sănătos“. Toată familia mea e normoponderală – atât părinții, cât și bunicii.

Revenind la vitaminele din copilărie, probabil că mama a apelat la ele pentru că eram foarte mofturos, părinții mei făcând o obsesie referitor la hrana mea. Uneori cred că ne exprimăm dragostea față de apropiați prin a le oferi mâncare, așa cum face încă bunica mea, care gătește în continuare pentru noi toți, asta deși între timp toată familia are un stil de viata sanatos, cot la cot cu mine, iar felurile tradiționale sau prăjiturile au dispărut de pe lista noastră de opțiuni culinare.

Acum, după discuțiile cu Valentin, am înțeles cât de greu este să scapi din agrenajele acestui mecanism, în care mâncarea este văzută ca o recompensă.

Din acest motiv, eu nici nu am conștientientizat foarte mult timp că aveam o problemă. Nu m-am simțit vreodată vinovat că devoram 20 de sarmale într-o zi, doar așa fusesem învățat: un copil bun mănâncă bine.

Încă de la trei ani, am încercat diverse sporturi: baschet, înot, fotbal, karate. Cu toate acestea, în 2015 m-am îngrășat 20 de kilograme în câteva luni, deși făceam mișcare în mod constant. Am ajuns la greutatea de 100 de kilograme la doar 15 ani. M-am speriat, m-aș fi dus la sală non-stop, doar că acolo accesul este interzis minorilor, așa că trebuia să aștept zilele în care aveam programate întâlniri cu antrenorul personal.

Apoi am auzit despre Valentin Vasile și am stabilit o întâlnire cu el. M-a măsurat din cap până-n picioare, mi-a făcut o evaluare cu Tanita (un aparat care a arătat că vârsta mea metabolică era de aproape 40 de ani, iar coeficientul de grăsime, de peste 30%) și apoi mi-a spus că, urmând programul elaborat de el, voi da jos în prima lună 5 kilograme.

Mi s-a părut incredibil: eu nu slăbisem absolut deloc până atunci, iar 5 kilograme însemna foarte mult. Eram deja sătul de eșecurile mele, însă Valentin mi-a spus atunci ceva ce m-a motivat foarte tare. Mi-a spus că în această călătorie pornim împreună, că formăm o echipă, că vom munci cot la cot pentru a găsi soluția ideală pentru mine și că unicul lucru pe care mi-l cere e să fiu un coechipier onest, să nu-l abandonez. Brusc, m-am simțit diferit – nu mai eram singur și disperat în încercarea de a mă schimba, de a ajunge să duc o viață normală, fiindcă de-acum făceam echipă cu cineva care „îmi ținea spatele“.

În prima lună, am dat jos 7 kilograme, nu doar 5, iar atunci am știut că de data asta nu voi renunța și că echipa mea cu Vali era una câștigătoare. Primul șoc a fost când am văzut lista de alimente permise. M-am gândit: „Dumnezeule, o să mor de foame!“ De ce mi se părea că nu o să am ce mânca? Pentru că pe listă nu se aflau cartofii prăjiți și șnițelele pe care le mâncam aproape în fiecare seară, plus că lipseau pâinea și dulciurile, sucurile carbogazoase și chipsurile. În schimb, existau acolo o mulțime de combinații pe care nu le încercasem în viața mea. După prima lună, am realizat nu numai că aveam ce mânca, și era îndestulător, dar că mă hrăneam mult mai variat decât înainte.

Ulterior, lucrurile din viața mea au început să se schimbe și am început să văd ceea ce ignoram altădată. Am observat că toată garderoba mea era aproape exclusiv neagră—haine imense, fără formă, în care încercam să mă ascund. Apoi am mers cu părinții la mare și, pentru prima oară în ultimii ani, am îndrăznit să-mi scot tricoul pe plajă.

Dar cel mai mare șoc a fost când m-am întors la cursuri, în toamnă. Eu am început programul cu Valentin la finalul anului școlar, prin luna mai, chiar înainte de vacanță. Până în toamnă slăbisem – doar cu programul de nutriție și sport – aproape 30 de kilograme.

Colegii nu m-au recunoscut, iar la vizita medicală, asistenta școlii nici n-a crezut că sunt eu, m-a pus să-i arăt buletinul!

M-am apucat din nou de fotbal și am satisfacția că îi las pe toți ceilalți în urmă, fiindcă am o condiție fizică mai bună decât a tuturor prietenilor mei. Încerc să îi conving și pe ei că e nesănătos să mănânce atâta junk-food și că, indiferent dacă sunt supli sau nu, alimentele acestea nu îi hrănesc și nu le fac bine.