Anca: „În total am slăbit aproximativ 15 kg în 5 luni”
În septembrie anul trecut am simțit că am nevoie de o schimbare, era cumva o dezordine foarte mare în viața mea și mi-am dorit să ajung la un echilibru atât mental, cât și fizic. Ambele le-am căpătat după ce am început Revvolution. O prietenă de-a mea a fost anul trecut și mi-a recomandat programul cu mare încredere
În total am slăbit aproximativ 15 kg în 5 luni, dar am avut o pauză de sală de o luna.
Planul alimentar nu a fost greu de urmat, partea bună la acesta e că nu l-am văzut ca pe o dietă, am înțeles ce și cum se mănâncă și mi-e foarte ușor să prepar mâncarea.
Îmi place ce mănânc și îmi place ca există și o oarecare libertate (de ex: putem schimbă masă de prânz de azi cu altă din altă zi). Și, mai nou, am descoperit că îmi place să gătesc.
Antrenamentele mi s-au părut minunate. Am mai fost la 2-3 săli de fitness până acum, dar niciodată nu m-am simțit atât de bine. Antrenorii ne motivează, ne corectează și ne arată că putem mai mult. Încep cu drag antrenamentele în fiecare săptămâna.
Nu m-am gândit vreodată să renunț și nu cred că mă voi gândi prea curând la asta.
Obiectivul meu a fost îndeplinit din momentul în care m-am stabilizat și psihic, și fizic. Să zicem că aș mai vrea să dau jos 3 kg, dar nu mai e un obiectiv atât de mare acum.
Pentru mine Revvolution înseamnă o comunitate foarte drăguță, care m-a ajutat să îmi dau seama că nu e greu să arăți bine și să te simți bine, chiar dacă nu mai ai 18 ani.
A fost și încă este o experiență interesantă. Am avut și momente grele, recunosc, când creierul meu o luase razna și nu mai voia, dar tot cu ajutorul echipei Revvolution am trecut peste și am ajuns să fiu mândră de tot ce am realizat.
Cel mai mult mi-a plăcut susținerea continuă pe care ne-o oferă echipa și, bineînțeles, planul alimentar care parcă e făcut după dorințele mele ascunse.
Cu siguranță aș recomanda acest program. Am recomandat și altor persoane și o voi face în continuare pentru că am văzut pe pielea mea ce înseamnă schimbarea în bine.