Adelin: Revvolution a început pentru mine ca o provocare

Revvolution a început pentru mine ca o provocare atât din punct de vedere al antrenamentelor, cât și în ceea ce privește partea nutrițională.
Pot spune că am constantat cu mare plăcere și cu surprindere că antrenamentele au fost interactive, iar meniul foarte variat și gustos, o adevărată plăcere.

Pe parcursul celor 4 luni de Revvolution am reușit să slăbesc 20 kg de grăsime. Surpriza cea mai mare a fost după prima lună când am constatat că aveam mai puțin cu 5,4 kg per total și cu 6,1 kg de grăsime mai puțin.

 

La primul seminar la care am participat, Valentin Vasile mi-a spus: ” Ne aflăm împreună în aceeași barcă. Tu te afli la vâsle, noi în față și te dirijăm pentru a merge în direcția potrivită. Dacă respecți indicațiile, vei ajunge acolo”. Asta mi-a dat încrederea necesară pentru a respecta programul nutrițional și antrenamentele, iar după 4 luni chiar am reușit să ajungem mai departe decât mă așteptam.
Antrenorii și toată echipa Revvolution au fost alături pe parcursul călătoriei mele care a meritat din plin.

 

Related Post
Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *