Andrei: Indiferent de starea cu care ajung la antrenament, la plecare mă simt încărcat cu energie și voie bună!

Am venit la Revvolution din dorința de a-mi schimba stilul de viață deoarece nu eram deloc încântat de aspectul meu fizic, dar nici de alimentaţie.

Primul contact l-am avut pe Facebook, citind testimonialele altor participanți ai programului, dar și discutând despre nutriție cu colegii de la birou.

În prima săptămână mi-a fost puțin dificil să mă organizez, să cumpăr produsele, să le prepar, să le transport la serviciu, dar acum totul e un reflex pe care îl urmez fără efort.

Planul alimentar mi-a plăcut deoarece este diversificat. La început îmi era teamă că nu o să rezist și că o să calc greșit, dar respectând orele meselor nu am simțit nevoia de a mânca mai mult.

Prima săptămână a fost decisivă pentru mine, fiind obișnuit cu un alt stil de viață, bazat pe mâncat haotic și greșit mi-a fost un pic greu să respect toate indicațiile, dar dorința de schimbare a fost mai mare decât comoditatea și așa am ajuns la rezultatul actual: -15 kg în 3 luni de Revvolution.

Antrenamentele mi se par foarte interesante, atmosfera creată de antrenori, dar și exercițiile mă fac să revin și să nu ratez niciun antrenament. Indiferent de starea cu care ajung la antrenament, la plecare mă simt încărcat cu energie și voie bună.

Obiectivul meu când am venit la Revvolution era să schimb felul în care mâncam, trăiam, făceam sport. Acum, după 3 luni de Revvolution, pot spune că mi-am atins obiectivul, mai mult de atât, faptul că am slăbit îmi dă mai multă încredere în mine.

Experiența Revvolution a fost una din cele mai importante schimbări din viața mea, eu tot timpul fiind pe fugă, am învățat să mă organizez mai bine și să prioritizez cu adevărat lucrurile importante pentru mine. Revvolution pentru mine înseamnă schimbare!

Voi continua să vin, atâta timp cât îmi va permite timpul și cu singurață voi recomanda acest program și altor persoane.

Ti-a placut acest articol? Daca vrei sa primesti informatii interesante despre nutritie si antrenament, aboneaza-te la newsletter-ul Revvolution!

Alte recomandari
Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *