Echipa noastră funcționează de mai bine de 6 ani, cu rezultate fantastice și mii de kilograme cu care ne-am luptat și pe care le-am învins.

Kilogramele în plus sunt doar efectul, de obicei cauzele sunt mult mai adânci și foarte diverse, așa cum trebuie să fie și strategia pe care o aplicăm atunci când vrem să ne schimbăm stilul de viață. Revvolution nu este doar un program de slăbit, este un proiect de modificare a felului în care trăim, ne hrănim și ne raportăm la corpul nostru.
Revvolution este spațiul în care ai la îndemână toate resursele pentru a reuși. Aici o să-ți lipsească un singur lucru: scuzele.

Revvolution ne numim doar din 2016, după un rebranding care a mers, dincolo de identitate vizuală și nume, mai aproape de filozofia de la care a pornit Valentin Vasile acest proiect, aceea că echilibrul corpului și minții noastre este revvoluția pe care trebuie să o punem pe primul plan, pentru că de aici derivă echilibrul în toate zonele vieții noastre: personală, profesională sau de cuplu, de aici ne alimentăm resursele de sănătate, de bucurie, de forță și energie.

Cei care sunt parte din programele Revvolution sunt persoane extrem de diferite, dar care au un țel comun, să își regăsească echilibrul corporal și mental, iar specialiștii noștri sunt mereu aici pentru a le oferi tot suportul de care au nevoie.

Testimoniale specialiști

VALENTIN VASILE

“Fac sport de peste 20 de ani. Pentru mine sportul este pasiune, profesie, stil de viață. Am fost mulți ani antrenor personal și am văzut cât de important era pentru cei care nu aveau încă o relație bună cu sportul, dar voiau o schimbare, să aibă ajutorul unui specialist. Doar că antrenorii personali nu sunt pentru buzunarul oricui, așa că mi-am dorit să creez un sistem care să combine antrenamentul personal cu cel de grup și cu sfaturile de nutriție. Am reușit acest lucru, după ce mi-am luat toate atestările care să îmi permită să am control total asupra tehnicilor pe care le aplic și sfaturilor pe care le ofer. Am absolvit școala națională de antrenori, apoi mi-am luat diploma ISA, în Statele Unite ale Americii, unde am primit acreditarea pentru nutriție sportivă și fittness. Cu cât am avansat în această meserie am înțeles un lucru: că nu există metode simple și că slăbitul este o chestiune extrem de complexă, care trebuie abordată integrat. Revvolution este răspunsul la toate întrebările care mi-au fost adresate în ultimii ani, în care am lucrat cu mii de oameni, alături de care am scăpat de zeci de mii de kilograme de grăsime.”

ILINCA VASILE

Psiholog, psihoterapeut, instructor de fitness, consilier de nutriție

“Viața mea gravitează în jurul a două pasiuni: psihologia și sportul. Sunt pasionată de studierea efectelor pe care sportul le are, în general, asupra echilibrului fizic și psihic, de identificare a modurilor prin care activitatea sportivă ne ajută să ne relaxăm, să gândim mai clar, să luăm decizii mai bune, să fim mai creativi, să ne îmbunătățim memoria, încrederea în propriile capacități etc.”

Ilinca este unul dintre puținii specialiști din România care se situează la granița dintre psihologie, nutriție și mișcare fizică. A făcut sport din copilărie (înot, baschet, dans sportiv), iar faptul că a devenit instructor de fitness a fost o alegere naturală. Ilinca este cea care ajută membrii comunității Revvolution să identifice motivele pentru care schimbarea modului de viață s-a dovedit grea sau imposibilă în alte dăți, ancorele care ne țin captivi în obiceiuri alimentare și de viață extrem de nocive.

GABRIEL OBÎRȘAN

Fost practicant al atletismului de performanța, absolvent al studiilor de licența si masterat din cadrul Universității Naționale de Educație Fizica si Sport, cu o experiența de peste 3 ani in fitness, Gabriel te va ajuta sa îți depășești limitele intr-un mod corect, sigur si placut.

VALENTIN LEMNARU

“Pentru mine sportul este conceptul care mă definește. Fac sport de când mă ştiu şi iubesc tot ce înseamnă mişcare, motiv pentru care și partea de introducere a antrenamentelor o fac uneori în ritm de dans 🙂 Îmi plac oamenii și mă simt privilegiat să îi pot ajuta să ajungă la cea mai bună formă a lor, să evoluăm împreună.”
Valentin a practicat atletism de la 9 ani, câştigând multiple titluri de campion naţional, un titlu de campion balcanic şi un titlu de vicecampion la Jocurile Europei de Sud-Est. Meseria de antrenor de fitness i se pare modalitatea cea mai bună de a rămâne în lumea sportului și de a folosi cunoştinţele dobândite în timp pentru a ajuta oamenii să vadă sportul aşa cum îl vede el, ca pe un mod de viaţă. Revvolution este pentru el o provocare, pentru că cei care se înscriu în program au cu adevărat dorinţa de a se simţi și arăta mai bine, de a trăi în echilibru cu corpul lor.

TANIA FÂNTÂNĂ

“Sunt o persoană aflată permanent în căutarea armoniei și a echilibrului, în tot ceea ce întreprind. Cred foarte mult în ceea ce fac, în faptul că munca mea poate fi de ajutor cuiva care se află în căutarea echilibrului cu sine. Ceea ce iubesc cel mai tare la meseria de nutriționist este apropierea de oameni, faptul că pot să le ofer ceva util, să îi înveţ abecedarul alimentaţiei sănătoasase.”
Pentru Tania, mecanismele nutriției sunt parte a procesului de autocunoaştere, pe care fiecare dintre noi ar trebui să îl parcurgă. Întâlnirea cu Revvolution și cu echipa de profesioniști de aici a fost unul dintre cei mai importanți pași ai carierei sale.

Testimoniale Clienți

Eu am început programul cu Valentin la finalul anului școlar, chiar înainte de vacanță. Până în toamnă slăbisem aproape 30 de kg doar cu programul lui de dietă și sport. Colegii nu m-au recunoscut, iar asistenta școlii, la vizita medicală, nu m-a crezut că sunt eu, m-a pus să îi arăt buletinul. M-am reapucat de fotbal și am satisfacția că îi las pe toți în urmă, am o condiție fizică mai bună decât toți prietenii mei.

Andrei Combei, 16 ani

Privind în urmă, nu cred că există o zi în care să nu aplic ce am învățat de la Valentin Vasile. Pe lângă niște principii pentru o viață sănătoasă, am învățat să am răbdare cu mine și corpul meu, am învățat să-mi organizez eficient timpul, să-mi accept defectele și să fac alegeri corecte, fără să fiu frustrată. Programul mi-a dat un plus de încredere în mine și am realizat că pot să mut și munții, dacă îmi doresc suficient.

Roxana Pascu Mandeal – 29 de ani

Ceea ce am câștigat în urma programului sunt entuziasmul cu care mergeam la sală și cu care făceam antrenamentele și zâmbetul cu care plecam de acolo. M-am simțit mai încrezătoare, mai mulțumită de mine, am avut mai mult curaj să mă implic în activități provocatoare de tip sportiv. Cel mai important lucru pe care l-am învățat este că poți slăbi mâncând corect, mișcarea singură nu este suficientă, iar când nu mai poți, mai poți puțin!

Lucia Radu-Simota, 33 de ani

Am început acest program împreună cu soțul meu. A fost foarte interesant să observăm nu doar schimbările individuale, dar și cele de cuplu, pentru că am dezvoltat un fel de sentiment de echipă, plăcerea de a ne pune niște obiective comune. Am avut șansa de a ne regăsi, unul pe celălalt și fiecare pe sine. Acest mod de viață ne-a schimbat total, în bine. Vrem să menținem același stil de viață sănătos și deloc monoton și să continuăm cu același entuziasm această schimbare.

Oana-Maria și Ștefan Cincan- 32 și 34 de ani

X