Alexandra: Am învățat să mănânc sănătos, am un psihic mai puternic și calitatea somnului e îmbunătăţită

M-am înscris la Revvolution în luna mai, după câteva ore petrecute în magazine și după multe perechi de pantaloni probate. Nimic din ce mă încăpea nu se așeza bine și am plecat demoralizată, ca de fiecare dată în ultimii ani. Am decis în acea seară că un abonament în plus la aerobic și altă dietă găsită online nu mă vor ajuta, aveam nevoie de ceva mai mult. În urma unei căutări pe internet, am ajuns pe pagina Revvolution. Prima dată am citit testimonialele, apoi prezentarea conceptului și am completat formularul de înscriere pe loc.

Deşi îmi ştiam greutatea, la evaluarea inițială am aflat şi aspectele legate de gradul de obezitate, vârsta metabolică şi grăsimea viscerală.

Au urmat apoi numai lucruri minunate: planul alimentar a fost o surpriză plăcută, era mult mai permisiv și bogat decât orice încercasem până atunci; antrenamentele sunt gândite astfel încât să poți lucra toată ora (mi se întâmplase frecvent înainte să nu pot lucra exercițiile și să petrec o parte din oră uitându-mă la cei care puteau); antrenorii sunt lângă noi din pasiune, transmit energie pozitivă și am terminat fiecare antrenament cu moralul ridicat; au fost de ajutor sesiunile de recuperare a antrenamentelor pentru că nu am pierdut ședințele pentru perioada concediului.

Sesiunea de coaching cu nutriţionistul Revvolution m-a ajutat să înțeleg cum să plec în concediu fără grija dietei, articolele ei sunt întotdeauna utile și amuzante. Comunitatea FB este un reminder zilnic că faci parte din ceva deosebit.

Vestiarele sunt curate, mari și aerisite şi toți participanții sunt oameni veseli și frumoși.

Mi-a plăcut TOTUL la cele 2 luni de Revvolution și în mod deosebit evaluarea finală: -11 kg și -17 ani (vârsta metabolică a scăzut sub cea reală). Mult peste așteptările mele pentru o perioadă atât de scurtă. Dar, evident, obiectivele mele s-au schimbat pe parcurs și știu că le voi atinge alături de Revvolution. Nu mai urmăresc perechea de pantaloni (pe care încă nu am cumpărat-o pentru că mai “topesc” centimetri ) ci un stil de viață sănătos: am învățat să mănânc, am un psihic mai puternic  și calitatea somnului e îmbunătăţită.

Am recomandat și voi recomanda în continuare Revvolution, iar eu voi continua să vin cu drag!

 

Ti-a placut acest articol? Daca vrei sa primesti informatii interesante despre nutritie si antrenament, aboneaza-te la newsletter-ul Revvolution!

Alte recomandari
Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *